Românii au succes în Marea Britanie! Fie că sunt stomatologi, contabili sau bucătari ori fotografi, serviciile pe care le oferă sunt ireproșabile! Clienți le sunt, în primul rând, tot românii care apreciază că își pot rezolva problemele în limba maternă.
Marea Britanie are nevoie și de muncitori necalificați din străinătate, spune unul dintre principalii susținători ai Brexit. De aceea, el propune un nou program de vize pentru bulgarii și românii care au sub 35 de ani, scrie Deutsche Welle (DW), citat de Dnevnik.
Numărul rezidenților din Anglia și Țara Galilor născuți în străinătate s-a majorat cu 2,5 milioane în ultima decadă, pe fondul unei creșteri impresionante a fluxului de imigranți români, de aproape 580%. Potrivit statisticilor oficiale, România este în prezent a patra cea mai comună țară de origine în rândul populației britanice născute în afara Regatului Unit.
Peste jumătate dintre cetățenii UE întorși de la frontierele Marii Britanii în primul an de la ieșirea țării din blocul comunitar provin din România, potrivit unui nou raport preluat de presa britanică.
190.000 de bulgari și români și-au depus actele pentru despăgubiri în timpul pandemiei în Marea Britanie, ceea ce este de trei ori mai mult decât în anii precedenți, când au fost aproximativ 66.000, a dezvăluit ziarul britanic „Telegraph”, citat de 24Chasa și Rador.
În 2020 s-au născut 15.713 copii care au avut mama născută în România, locul 2 după copii cu mama născută în Pakistan, cu 16.460, potrivit Oficiului Național de Statistică. Nașterile de copii români reprezintă 2,6% din total copiilor născuți în acel an în Marea Britanie. Numărul copiilor născuți dintr-un tată născut în România s-a ridicat în 2020 la 14.791, de asemenea locul 2, procentul fiind de 2,5% din total.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că începând cu data de 1 octombrie 2021, cetățenii europeni nerezidenți (care nu sunt protejați de Programul de Înregistrare a Cetățenilor UE – EU Settlement Scheme) pot intra în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord exclusiv în baza pașaportului valabil (simplu electronic sau simplu temporar). Astfel, începând cu această dată, cetățenii români nerezidenți nu mai pot intra în Regatul Unit în baza cărții de identitate.
Potrivit datelor Office for Nationals Statistics, cetățenii români sunt pe locul doi după polonezi 738 de mii, dar înaintea cetățenilor Republicii Irlanda, 368 de mii, India 359 de mii și Italia 317 mii, în clasamentul cetățenilor străini care nu au și cetățenia britanică.
Numărul est-europenilor din Marea Britanie s-a redus în iulie 2019-iunie 2020, cea mai recentă perioadă pentru care sunt disponibile date oficiale, ajungând la cel mai redus nivel din 2015 încoace, în contextul apropierii de final a perioadei de tranziție post-Brexit și al restricțiilor legate de pandemie, potrivit Bloomberg.
Sute de români sunt blocați în Marea Britanie, după ce mai multe state europene au închis granițele din cauza noii tulpini de SARS-COV-2. Ministerul Afacerilor Externe spune că a întreprins din nou măsuri pentru a debloca situația. Pentru sute de persoane au fost distribuite apă, alimente, măști, mănuși și dezinfectant.
Călătoriile din UE spre Marea Britanie vor deveni mult mai complicate în noul an. Până acum, Brexit-ul a fost o noțiune abstractă pentru cei mai mulți europeni, însă de la 1 ianuarie devine o realitate care îi va lovi pe toți cei care vor să călătorească, notează Digi 24.
Marea Britanie se confruntă cu o criză severă de personal în sectorul agricol, iar muncitorii români, extrem de necesari fermelor britanice, sunt aduși în Regatul Unit cu zboruri speciale, scrie The Guardian.
Românii pot călători încă 11 luni cu cartea de identitate în și dinspre Regatul Unit, iar pe parcursul acestui an vor fi aflate schimbările în privința vizelor, pașapoartelor, zborurilor și asigurărilor medicale, a anunțat agenția de turism J’Info Tours, citată de News,ro, care începe o informare lunară a turiștilor în ceea ce privește documentele și condițiile în care aceștia vor călători începând de sâmbătă, 1 februarie, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Volumele de transferuri de bani cash dinspre Marea Britanie către România, reprezentând în principal remitențele compatrioților care muncesc în Regatul Unit către familiile rămase în țară, au scăzut semnificativ în ultima perioadă, spune șeful unui gigant global al sectorului, care pune fenomenul pe seama incertitudinilor generate de procesul de ieșire a UK din Uniunea Europeană, care au dus la o oarecare "migrație" a românilor din Insulă.
Incertitudinile legate de Brexit creează dificultăți fermierilor britanici, obișnuiți să se bazeze pe forța de muncă din Europa de Est, inclusiv pe români, relatează Bloomberg.
Autoritățile britanice au constatat că cetățenii lor cumpără medicamente online cu rețete obținute prin e-mail de la medici români și bulgari și încearcă acum să schimbe rapid legislația pentru a opri această practică.
Numărul rezidenților români din Marea Britanie a crescut cu 25,3% în 2017, până la 411.000 de persoane, cetățenii români formând în prezent a doua cea mai mare comunitate străină din Regat, potrivit statisticilor oficiale.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat un nou clip informativ referitor la implicațiile procesului Brexit asupra românilor din Marea Britanie,în această etapă a negocierilor care va dura până în octombrie 2018. MAE așteaptă sugestii, opinii și proiecte din partea cetățenilor, acestea urmând a fi incluse în ”viziunea României” privind Brexit. Potrivit statisticilor, în Marea Britanie trăiesc 328.000 de români.
Industria construcțiilor rezidențiale din Marea Britanie riscă să fie una dintre victimele Brexit, având în vedere dependența de municitori migranți. Cei mai mulți muncitori străini care lucrează în domeniul construcțiilor de locuințe în Marea Britanie vin din România.
Românii constituie al doilea cel mai numeros contingent de rezidenți străini proveniți din țări UE. Pe primul loc se află polonezii, estimați la 1,022 milioane. După conaționalii noștri, cei mai numeroși străini europeni din Marea Britanie sunt italienii (251.000), portughezii (236.000) și lituanienii (211.000).
Numărul imigranților români și bulgari în Marea Britanie a atins un nivel record anul trecut, potrivit Oficiului Național britanic de Statistică (ONS), care a prezentat joi primele date care acoperă și o perioadă de trei luni de la referendumul pro-Brexit din iunie 2016.
Brexit-ul aduce îngrijorare pentru mulți tineri români care muncesc sau studiază în Marea Britanie. Dacă unii se tem că ar putea să își piardă locurile de muncă, alții spun că vor evita să plece o perioadă în România de frica unor noi măsuri care ar putea fi impuse la frontieră, în timp ce aceia care lucrează de ani buni în Regat sunt îngrijorați pentru economiile strânse cu greu în lira sterlină, aflată în declin.